“Cand nu mai esti copil esti deja mort.Cand nu mai vezi miracolele ce te inconjoara esti deja orb” (Brancusi)
Crestem, ne maturizam si pe masura trecerii timpului din cauza problemelor vietii contemplam sa redevenim copii.Unele rani sunt efemere, altele nu.Amprenta a tot ce ne-a ranit ne va urmari toata viata.Stii de ce? Pentru ca ai uitat de copilul din tine.Nu vrei sa-i cunosti nevoile, nu-i acorzi atentie, il ignori.In el exista bucuria , dorinta de a trai.El este plin de culoare si fantezie.Ignorandu’l devenim oameni gri, pustii, goi.Ar trebui sa lasi copilul din tine sa traiasca, sa creasca , sa se manifeste, sa-l iubesti.Cine ucide copilul din noi? Raspunsul e simplu, dureros: noi insine.Noi omoram acel stroh al copilariei pentru ca ne lasam polarizati, ne lasam acaparati de ura si placeri simulacre.Am ucis copilul din noi imediat ce am deosebit culorile, imediat ce am spus primul ” Te iubesc”.Am ascuns copilul din noi crezand ca dragostea e neconditionata.Unii dintre noi au ramas ancorati in adolescenta dar au pretentia de oameni maturi.E ironic pentru ca ne grabim sa crestem, sa ne maturizam iar cand am ajuns unde ne-am propus tanjim dupa copilarie.Toata viata cautam ceva fara a sti ce: poate dragostea sau poate copilul din noi. Prea mult irosim fara rost si prea putin daruim.
