Obosita , plictisita de viata, deziluzionata incerc sa gasesc fericirea, cunoasterea .Merg pe acelasi drum de atatia ani urmarind un vis deluzoriu. Ma impiedic de orice obstacol , ma incurc in itzele dezordonate ale vietii.Ma ridic intotdeauna afisand un zambet sters si merg mai departe.Eram o straina captiva in propriul trup.Nu ma cunosteam, nu ma regaseam in nimic.Ma intristam de cate ori imi puneam intrebarea: cine sunt eu? Ma uitam in spatele ochilor albastri si nu vedeam nimic.Intre mine si mine domnea pustiul, golul..
Am inaintat din ce in ce mai mult in calmul inactiv, in forta spiritului meu incercand sa ma regasesc.Am descoperit linistea plina de viata, cunoasterea, starea de bine dupa atat de mult timp. Regasirea se proiecta in fiecare chip pe care ochii mei il intalnea.Fericirea se revarsa inlaturand durerea, tristetea la care multi erau supusi.Ma nascusem din nou in acelasi spirit.Eram eu cea din oglinda.Ma regaseam in fiecare gest, in fiecare trasatura a fetei. M-am descompus pe mine insumi, m’am intors pe toate fetzele pentru a ma intelege, pentru a ma analiza.Interiorul era sufocat de exterior.Suferea, plangea, dar nu il auzea nimeni.Nici macar eu.Era prea slabit. Nu puteam sa-l scot afara, sa-l etalez,sa-l vindec.
Acum cele doua componente se cunosc, functioneaza impreuna , se oglindesc una in cealalta.Acum gasesc mii de raspunsuri la intrebarea “cine sunt eu? “…
Tu cine esti?
