Dupa ce a trantit usa si a iesit ca un fulger din viata ei, fara un cuvant rostit, fara vreo explicatie- doar cu privirea mohorata si gandurile amestecate de o rafala de vant – si-a dat seama ca timp de 20 de ani traise cu amintirea lui, cu fotografiile rasfirate din album, cautand buzele lui intr-un sarut pasional, ultimul dupa care tanjea tot mai mult cu fiecare anotimp scurs pe fereastra.
Dupa plecarea lui s-a asternut tacerea. O tacere care i-a inghitit cuvintele, simturile. O invaluia un gol in fiecare zi, insa niciodata acelasi, un gol mult mai apasator ca altul ,o inlantuire greu de suportat.Insa iubirea ei nu a plecat niciodata cu el, nu s-a sfarsit.Era tot acolo, in pragul casei sale, in asternuturi, in verigheta pe care nu a indraznit sa o arunce, in finalul pe care il cauta in gand, in amintiri-un final ce ar fi trebuit sa se incheie cu un sarut.
Vreme de 20 de ani s-a chinuit sa sfarseasca manuscrisul in care ei doi erau protagonisti, vreme de 20 de ani a cautat epilogul povestii lor de dragoste insa mereu se ratacea printre randuri.Era coplesitor.
Tarziu si-a dat seama ca e prizoniera intr-o inchisoare a timpului, o inchisoare ale carei gratii ii protejau iubirea si trupul .Nu vroia sa se termine, o multumeau doar sentimentele ei care au ajuns sa domine intreaga incapere, intrega constiinta.
***El venise mult mai tarziu sa-si ia ramas bun, cu ochii inlacrimati si purtand parfumul florilor pe care ea le adora in tinerete. Florile de cires care ii mangaiau acum pieptul.Povestea lor de dragoste s-a incheiat totusi cu un sarut -un sarut glacial,strain, plin de regrete. Ea s-a bucurat de sarutul dulce al regasirii, de catifeaua buzelor de care se reindragostea de fiecare data cand recitea finalul povestii sale- finalul pe care reusise sa-l scrie inainte sa plece printre vise.
