Sufletul care a cunoscut iubirea

Sufletul care a cunoscut

Iubirea

E ca o floare de lotus

Crescuta in gradinile timpului.

Ca un parfum

De care se sprijina 2 tample

Ca un suras

Pe care il poti tine in palme.

Sufletul care a cunoscut

IUBIREA

Deseneaza piloni de papirus

Ca sa sustina cerul deasupra noastra

Iubirea e ca un fulger

Care se plimba deasupra vailor.

Nestingherita.

Picuri de lumina spinteca

Noptile ei

Si zboara ca un zmeu de hartie.

O , suflete al meu

De cate ori te-ai pierdut

In iarba sanului meu

Ca sa rasari in altul?

 

the memory remains

Dupa ce a trantit usa si a iesit ca un fulger din viata ei, fara un cuvant rostit, fara vreo explicatie- doar cu privirea mohorata si gandurile amestecate  de  o rafala  de vant – si-a dat seama ca timp de 20 de ani traise cu amintirea  lui, cu fotografiile rasfirate din album, cautand buzele lui intr-un sarut pasional, ultimul dupa care tanjea tot mai mult cu fiecare anotimp scurs pe fereastra.

Dupa plecarea lui s-a asternut tacerea. O tacere care i-a inghitit cuvintele, simturile. O invaluia un gol in fiecare zi, insa niciodata acelasi, un gol  mult mai apasator ca altul ,o inlantuire greu de suportat.Insa iubirea ei nu a plecat niciodata cu el, nu s-a sfarsit.Era tot acolo, in pragul casei sale, in asternuturi, in verigheta pe care nu a indraznit sa o arunce, in finalul pe care il cauta in gand, in amintiri-un final ce ar fi trebuit sa se incheie cu un sarut.

Vreme de 20 de ani s-a chinuit  sa sfarseasca manuscrisul  in care ei doi erau protagonisti, vreme de 20 de ani a cautat epilogul  povestii lor de dragoste insa mereu se ratacea printre randuri.Era coplesitor.

Tarziu si-a dat seama ca e  prizoniera intr-o inchisoare a timpului, o inchisoare ale carei gratii ii protejau iubirea si trupul  .Nu vroia sa se termine, o multumeau doar sentimentele ei care au ajuns sa domine intreaga incapere, intrega constiinta.

***El venise mult mai tarziu sa-si ia ramas bun, cu ochii inlacrimati si purtand parfumul  florilor pe care  ea le adora in tinerete. Florile de cires care ii mangaiau  acum pieptul.Povestea lor de dragoste s-a incheiat totusi cu un sarut -un sarut glacial,strain, plin de regrete. Ea s-a bucurat de sarutul dulce al regasirii, de catifeaua buzelor de care se reindragostea de fiecare data cand recitea finalul povestii sale- finalul pe care reusise sa-l scrie inainte sa plece printre vise.

Franturi de hartie

                    

                      

                              Intelegea in sfarsit ca timpul este un ecou in sufletul oamenilor, un ecou care le infraneaza miscarile, pasii, intreaga existenta. Intelegea ca intelepciunea nu vine odata cu varsta, ca batranii raman blocati intr-un trecut poleit cu aur, contempland tineretea, vivacitatea trupului, sclipirea mintii si chipul  dulce,lipsit de amprenta  rece a timpului, de riduri. Intelegea in sfarsit ca oamenii traiesc dincolo de timp dar sunt prea incapatanati sa accepte acest lucru si continua sa fie prinsi in plasa lui ca niste pesti  gafaind la soare, tanjind dupa libertate, dupa racoarea stravezie a apei. Intelegea acum ce sa ceara de la viata daca avea vreodata aceasta posibilitate. Un scop-  pentru ca el ii va dezvalui toate raspunsurile dupa care alergase atatia ani.

                           De ce se nasc oamenii daca sunt sortiti pieirii? Este o intrebare care isi cauta inca ecoul printre gandurile lui. De ce se nasc oamenii si traiesc moartea in fiecare clipa a vietii lor? De ce se incapataneaza sa alunge viata, frumusetea, iubirea din sufletul si trupul lor si se gandesc la moarte? De ce timpul le dicteaza destinul si nu invers? In fond  sunt 6 miliarde de oameni si un singur Timp care triumfa. Unul impotriva a 6 miliarde de oameni! Este posibil??

                       Sunt multi care afirma:” Ma bucur de fiecare clipa a vietii.”  dar si mai multi care isi spun “ cu fiecare clipa ce trece ma apropii de moarte”. Toti acesti oameni au in comun acelasi lucru si anume eterna” obisnuinta” .Obisnuinta de a se complace, de a nu observa ca adevaratele lucruri  importante in viata nu sunt clipele .Ele se scurg dincolo de noi, in nesfarsitul fluviu al timpului. Dincolo de clipe e doar cerul albastru, nesfarsit. Unele lucruri sunt cu adevarat  deosebite , grandioase dar atat de nesemnificative in ochii multora: scopul, iubirea ,credinta.Caci fiecare om se zbate pentru implinirea unui vis, a scopului suprem , ravneste la intensitatea si drama iubirii, jerfeste un Dumnezeu sau un altul. Dar oare au dus aceasta credinta la un punct terminus?La un punct in care sa putem spune”S-a sfarsit.Dincolo nu mai exista nimic. Am trait totul.”

Ma imbrac in haina mea de lup albastru ceresc

                                              

                                Ma imbrac in haina mea de lup albastru ceresc- lupul fiind simbolul feminatii in universul meu deoarece e imbibat pe de o parte in mister, pasiune, frumusete, flexibilitate , curaj iar pe de alta parte intr-o aura negativa subliniind caracterul salbatic, dorinta de a se hrani cu gustul pur al victoriei, un aspect infernal, demonic ce intra in contradictie cu acela de simbol al focului si misterului . Un lup ce devoreaza astrele , determinand eclipse dar si fiintele umane ascunse in spatele unor caprioare- simbolul masculinitatii caracterizat prin mandrie, independenta , naturalete, viteza. Lumea aceasta este invelita intr-un strat de iubire. Stapanim deja energia multor sentimente ingramadite in sufletele noastre, dar nu stapanim energia iubirii. De aceea ne inchinam in fiecare zi unui imn al idragostei si dominati de instinctul animalic , primar plecam la vanatoare. Vanatorul si vanatul se intalnesc si se arunca in valtoarea iubirii si a pasiunii ignorand parca legile firii. Lupul- ar sfasia prada in cateva secunde concentrandu- se asupa saltului si si-ar potoli setea cu gustul sangelui, ca semn al victoriei. Dupa legile naturii unul trebuie sa-l sfasie pe celalalt ,dar in dragoste nu exista bariere, nu exista prada si vanat, invins sau invingator ci doar miscari, dominare si pasiune. Astfel cele doua simboluri, atat de diferite prin natura lor , se atrag , se intalnesc in lumi paralele si oricat de imposibila ar parea uniunea lor alcatuiesc o pereche sfidand limitele existentei. Acele limite de care iubirea pura si sufletul uman nu a tinut niciodata seama, acele limite care au fost strapunse de curajul lupului si viteza caprioarei. Doar impreuna (vanatorul si prada ) au putut simti pe langa sentimentul victoriei sau al infrangerii si sentimentul inaltator al iubirii generator de transformare, evolutie.

Oameni prinsi in sepia

           

                                       Ma gandeam astazi la golul oamenilor  pe care il pastreaza in suflet  si  pe care il alimenteaza cu atata stoicism cu fiecare secunda ce trece.Ma gandeam la amintirile ce ii tin in viata, la zambetul  fals ce se incresteaza  pe chipurile acelea sculptate de ploi  si  chinuri, la ura, la toate sentimentele ce navalesc ca o furtuna si care sunt incapabile sa il astupe. Acel gol  pe care il neaga, pe care vor sa-l starpeasca  cu dorinta, dorinta de a fi invingator in batalia cu ei insusi , dar care continua sa persiste si sa sleiasca ultima picatura de speranta.Multi refuza sa accepte golul, il ignora , crezand ca odata cu timpul va disparea..

          Daca ar exista o oglinda a sufletului care sa  reflecte golul fiecaruia, ma intreb  cati ar avea curajul sa priveasca in ea.Oamenii sunt lasi.Se sperie de lucruri care sunt si de lucruri care nu sunt,  insa chiar posibilitatea existentei ii terifiaza. Si se ascund de ei insusi, de adevaratele sentimente, navalesc in placeri ieftine sperand sa devina imuni. Imuni la acest val de lipsuri in care se afunda neconditionat si irevocabil. Ar trebuie ca oamenii sa invete sa-si accepte golul, sa nu’l mai priveasca ca pe o povara, sa nu’l mai ascunda.Sa iasa la iveala. Sa se curete, sa fie scaldat de razele soarelui si de sentimente nobile precum credinta, iubirea. Trebuie sa vezi golul ca sa intelegi plinul. Trebuie sa musti din el, sa cazi , sa gresesti  ca sa  intelegi ca singurul refugiu al omului e sufletul. Singurul la care te intorci atunci cand ceilalti oameni te alunga . Si de ce sa te intorci si sa te inchini  la un suflet  gol cand ai putea sa sadesti in el tot de ce tu ai nevoie? Poate linistea, amintirea, speranta, credinta sau  poate iubirea dupa care tanjesti cu atata sete incat alcoolul pare sa nu o  mai  potoleasca. Ai devenit o unealta in propriile maini, invinge frica!

Violet memories

                     

                            Prin mine curge un sange rece, un fior din vechea Valhalla  imbatranita  de greutatea zapezii,  de crivatul care a pictat sufletul si ridurile cu atata ura incat si acum geme in noptile acelea colorate de luminile nordului, de strigatele razboinicilor care se intalneau la jumatate de secol sa danseze in jurul focului, sa imprastie scanteile iubirii si durerii pe buzele  muritorilor.

                       Trupul acesta inca tanjeste dupa marea de zapada care ii intrase in suflet, dupa urletul lupilor si fosnetul aripilor de gheata care il purtau spre inaltimi nebanuite , aproape de stele, de clinchetul sabiilor si parfumul razboiului care se raspandea ca o molima.Ii era dor de armura sub care isi  ascundea trupul acela firav si de lumina tremuranda, difuza care o invaluia ca un al doilea suflet, aceeasi lumina  sub care isi framantau  trupurile indragostitii , vrajiti de  dansul fulgerelor si cantecul walkiirilor.

                      Ii era dor de toate cele 540 de ushi pe care trebuia sa le deschida, de toate sufletele  razboinicilor pe care i le daruia lui,drept ofranda, de camera de cristal in care isi pierdea veacurile, mintile, trupurile.. da  toate trupurile ii apartineu lui si de fiecare data le inchidea in acelasi scut de lumina care ii dadea putere si care vibra in soapte de violet la fiecare atingere.

                      Sangele acesta rece refuza sa se amestece cu acest sange al prezentului, un sange cald, al unei alte dimensiuni. Inca tanjeste dupa zbuciumul noptilor polare, dupa parfumul Valhallei care o urmareste de  4 secole si seva intelepciunii din care gusta in fiecare seara, tot mai lacoma, de furia pe care numai el putea sa o domoleasca, de trupul vesniciei  din care ar mai vrea sa  guste o data…

Estyar

                             

 

                         

                     Vroiam sa  despletesc cuvintele acelea fara sens din glasul  lui  asurzitor de cerb  si sa inlatur  freamatul  din dorul meu cu mana stanga sau macar cu o adiere din sarutul lui, mult prea dulce pentru inaltimile acestea taioase .Si totusi suspin  dupa gustul acela de artar atins de prea multe primaveri si picuri de stele ca acelea pe care mi le desena in palma noaptea tarziu, odata cu ochii  nestemati de bucurie ce licareau la atingerile lui calde. Si pasiunea svacnea in venele mele ca cel mai puternic venin dar el se incurca in amintirile mele si se indeparta cu pasi de fulger, iar eu inganam cuvinte aleatorii , nerostite inca cu speranta ca-mi voi  apropia  antidotul. Dar el uitase sa mai stearga praful buzelor mele de prea multa vreme, ceasuri stricate si anotimpuri se scurgeau prin globurile  acelea turcoaz  si reci  ,asteptand sa paraseasca praful altor trupuri, trupuri noi, ademenitoare. Si cine ar fi refuzat valtoarea aceea de pasiune si culoare, plina de gusturi piperate   pentru un suflet  chinuit de asteptare, prafuit ca drumul acela  pe care il strabatea in cateva clipe de nerabdare, doar ca sa ajunga,  doar ca sa-si stapaneasca setea de ea, de valurile acelea aurii cu care era acoperita , de buzele rosii care ii  rosteau numele?  Si inca le mai rostesc , cu aceeasi dorinta, in toate limbile pamantului si le trimit pe ganduri, pe vant si pe frunzele anilor mei care se scurg din trupul acesta amortit, doar sa te atinga, cu aceeasi tarie cu care o faceau in trecut.Ah blestem  ziua cand gandurile tale au cunoscut alte suflete , suflete ce te-au purtat  spre alte simturi si ritmuri de tobe  dar nu uita ca macii mei au nevoie doar de o picatura din veninul cu care te-ai incapatanat sa fugi, sa-si revina, poate pe alte chipuri.

Ce vor ele?

 EL – Q:Ce vor femeile?

A: cat mai multe perechi de pantofi ( )

Era mai simplu  in timpul liceului cand nu aveau prea multe pretentii. Sarmul si inteligenta erau de ajuns. Acum , odata cu trecerea timpului , aceste arme palesc  in fata atator exigente .

Q:Ce vor femeile?

A: Acum ,nici eu nu mai stiu.. m-am pierdut intr’un labirint al sentimentelor iar pragul acesta din fata pare atat de greu de strapuns.

 EA -Q: Ce vor femeile?

E simplu. Trebuia sa intrebi o femeie, barbatii nu vor gasi raspunsul niciodata.

Iubire- O femeie nu se va satura niciodata de iubire atat timp cat primeste doza perfecta, doza care ii asigura gradul maxim de satisfactie.

 Sa fie ascultata si cel mai important inteleasa. Pare greu sa intelegi o femeie dar nu trebuie decat sa o asculti, iti va dezvalui toate secretele. E enervant  sa vorbesti la pereti si mai ales sa astepti sa-ti raspunda.

Sa-i arati ca-ti pasa de cate ori ai ocazia, sa’i demonstrezi ca e speciala, sa o resfeti din cand in cand cu mici atentii sau ciocolata.  Sa taci  in loc sa  incerci sa gasesti scuze inutile care sa te apere. In ochii ei, intotdeauna ea va avea  dreptate. Sa -i oferi un zambet  de cate ori ai ocazia si sa fie intotdeauna prioritara in fata unei partide de poker sau meci cu prietenii. Sa intelegi ca nu incearca sa te schimbe ci doar sa te maturizeze. Cam atat..

M dream*

 

Aud vibrand vocea ta in toate zgomotele lumii si-mi acopar timpanele cu valul acesta de ceata , sa dispara. Ma framanta pasiunea iar tumultul sentimentelor rod din mine ca cea mai flamanda termita .

 Flamanda sunt si eu.. dupa nectarul buzelor tale , dupa absintul ce-ti invaluie privirea si raceala pielii . Sorb picurii de gheata pe care ii ascunde trupul tau sa-mi potolesc setea.

Dar glasul tau rasuna peste timpuri si-mi starneste simturile. O pofta pe care nu o pot suprima.. esti mai puternic decat mine .Nu ma intreb cine esti TU caci trupul acesta stie. Invaluit de vraja actioneaza in inconstienta.

Doar lumina diminetii mai sparge din obscuritatea acestui vis si permite luciditatii sa incolteasca. Dar tot ramane o farama de indoiala , un gram de placere care ma mistuie inca cateva ceasuri..

Meet the prince charming..

 

Ati gasit  printul fermecator mult ravnit sau inca il mai cautati? Poate vi se pare greu , imposibil chiar, sa cautati acul in carul cu fan insa eu cred cu tarie ca undeva pierdut printre ceasuri ma asteapta el, cel din visele mele.O persoana care pur si simplu sa  ma vrajeasca cu o privire. Stiu ca suna atat de siropos si poate infantil insa cu siguranta toate ne dorim asta, un sentiment puternic care sa ne domine intreaga fiinta si care sa nu paleasca  sub apasarea anotimpurilor.

Si cand ma gandesc la  acel el nu ma refer neaparat la Chad Michael Murray  care oricum  este prea bun sa fie adevarat :X… pe langa faptul ca arata bine, si bine e putin spus, e ceva care te atrage  la el ca un camp magnetic. Nu’i poti rezista, pur si simplu.

Lasand la o parte fanteziile mele cu Murray  ma intreb de ce  femeile sunt atrase de opusul lui Prince Charming? Probabil pe parcursul existentei ne conturam in minte o imagine a barbatului perfect, iar cu trecerea timpului, constatand ca realitatea difera  de acea conceptie ingramadita in spatele gandurilor si  ca barbatii care roiesc in jurul nostru  nu se ridica la nivelul asteptarilor, coboram stafeta.Ne multumim cu putin si tanjim pe ascuns la un altul mai bun.De fapt , niciodata nu se va sfarsi acest ciclu.Intotdeauna dorim mai mult, niciodata nu ne multumim cu ceea ce am castigat.Si poate chiar cel de langa noi este cel pe care l’am cautat insa suntem prea oarbe sau mandre sa recunoastem asta..

De multe ori incercam sa-i schimbam iar dupa ce procesul s-a incheiat constatam ca suntem plictisite de propria creatie, ca era mai bine inainte.Femeile sunt adevarate kamikaze.Alearga in viata dupa un ideal, dupa  perfectiune si se impiedica de cioburi risipite pe drumul lor.Cioburi care le fura mintile , inimile si trupurile.

ooff. Cam atat am avut de spus despre El .Ma intorc la creionarea lui in propriul vis..